Un păr sănătos cu remedii naturale
Un păr sănătos constituie un atu al frumuseții pentru fiecare dintre noi. Suntem conștienți că un păr sănătos, ne face să ne simțim bine, ne dă încredere în noi, mai ales dacă ținem la look-ul nostru. Sunt multe situații în care apar infecții, traumatisme sau șocuri psihice în care părul părăsește capul și de cele mai multe ori procesul este reversibil. Sunt rare cazurile în care procesul este ireversibil (peladă).
Pentru a avea un păr sănătos este bine să îl periem de 3-4 ori pe zi, cu o perie aspră din păr natural. Periile din material plastic sunt contraindicate. Extractele din plante au rolul de tonificare a rădăcinii firului de păr. Un păr sănătos necesită multă îngrijire și tratamente pe o perioadă mai îndelungată.
Remediile naturale contribuie la regenerarea firului de păr, alături de alimentația corectă și un psihic echilibrat prin mișcare, respirație și armonizare cu ritmurile naturii. Specialiștii susțin că este bine să ne spălăm părul la 8-10 zile (maximum), cu săpunuri speciale, cu două gălbenușuri de ou și o lingură de ulei de măsline, întinse pe păr după ce acesta a fost înmuiat cu puțină apă călduță. După 10 minute se îndepărtează pasta de ou, tot cu apă călduță.
Pentru scalpul sensibil sunt contraindicate unele șampon-uri, deși plăcut parfumate, ele conțin detergenți total degresanți ai sebumului natural care, în mod normal, menține troficitatea și rezistența firului de păr.
Rețete pentru un păr sănătos
Rădăcină de brusture. Se prepară un decoct din 3 linguri rădăcini la 1/2 litri de apă, care se fierbe timp de 30 de minute. Se fac fricțiuni locale de 2 ori pe zi, dimineața și seara. Se usucă părul fără să se clătească cu apă.
Tinctura de brusture. 20 g rădăcină de brusture, se macerează în 100 ml alcool de 60 grade, timp de 15 zile. După filtrare se fricționează pielea capului, iar după aceea se face o frecție mai puternică cu un prosop aspru. În toate aceste operații de periaj, fricționări, nu cade decât părul bolnav, nu și cel sănătos.
Frunzele de mesteacăn. Pentru un păr sănătos și frumos se prepară o infuzie din 2-3 linguri de frunze la 1-2 litri de apă. Cu cca 50 ml infuzie călduță se fricționează rădăcina părului, de 2-3 ori pe zi.
O formulă complexă. Frunze de mesteacăn (30 g), rădăcină de urzici (20 g), rădăcină de brusture (30 g), rădăcină de iarbă mare (20 g). Se prepară un decoct (15 minute), din 3 linguri amestec de plante la 1/2 litru apă. După răcire se adaugă 15 g tinctură de ardei iute. Rețeta de tinctura de ardei iute se prepară astfel: 10 g ardei iute uscat, la 100 ml alcool de 70 grade. Acest amestec stimulează regenerarea părului. Se fricționează părul de 2 ori pe zi, local, cu 10-15 ml tinctură de ardei. Acest amestec este destul de iritant ocular, așa că este bine să protejăm ochii.
Decoct din frunze de urzică, nuc și mesteacăn. Acest amestec tonifică părul și încetinește procesul de cădere al acestuia. După spălare, părul se clătește cu acest decoct. Pentru un păr sănătos și frumos, putem să facem un decoct din frunze și tulpini de praz, fierte 30 de minute, cu care clătim după spălare.
Loțiune contra căderii părului. Facem un decoct din 15 g orez, 300 ml apă, timp de 15-20 de minute. Amestecăm ceaiul strecurat și rece cu 200 ml rom și 500 ml vin alb. Loționăm zilnic rădăcinile părului cu acest preparat.
Pentru un păr sănătos și fabulos. Pentru toate tipurile de păr combinăm: brusture, urzici și mesteacăn, în proporții egale. Pentru blonde, adăugăm flori de mușețel, pentru brunete, frunze de nuc, iar pentru roșcate și doamnele care încep să încărunțească, rădăcina plantei indiene henna (în combinația numită Black Henna).
Mod de preparare: într-un litru de apă, se pun doi, trei pumni din plantele descrise mai sus, mărunțite, pe care le lăsăm la macerat câteva ore. Filtrăm lichidul. Plantele rămase se fierb într-un litru de apă, 3-5 minute, după care se lasă să se răcească și se strecoară. Se continuă maceratul la rece și decoctul, iar preparatul rezultat se pune într-un lighean. Se înmoaie părul, până la scalp, pentru câteva minute, după care se clătește cu apă călduță.
Mască pentru păr uscat. Vom aplica o mască pentru păr, odată la 2 săptămâni din următoarele ingrediente: 2 linguri ulei de ricin, 1 gălbenuș de ou și 2 linguri de miere. Obținem o pastă, pe care o întindem pe toată suprafața părului, înainte de șamponare. Înainte să aplicăm masca, înmuiem părul în apă caldă. Masăm ușor la rădăcină și menținem masca 2 ore. Apoi spălăm părul ca de obicei.
Mască pentru păr gras. Înainte de șamponare se masează pielea capului cu bucățele de ghimbir. După șamponare, se clătește părul cu o fiertură din rădăcină de ghimbir. La fel de utilă pentru părul gras este loțiunea din urzici precum și ceaiul de urzici, utilizat pentru clătire.
Mască pentru regenerarea părului. Pregătim o pastă din: o ceașcă de iaurt, o lingură de zahăr, 2 linguri ulei extravirgin de măsline, un albuș de ou. Se aplică la fel ca în cazul măștii recomandate pentru părul uscat.
Un păr sănătos și o culoare vibrantă. Amestecăm într-un sfert de pahar de bere un gălbenuș, o lingură ulei de măsline și sucul de la o lămâie. Fricționăm podoaba capilară cu această soluție. Se clătește părul și se spală cu șamponul obținut.
Mască pentru păr uscat și fragil. Omogenizăm un gălbenuș de ou și două linguri ulei de măsline și masăm firele de păr ude. Acoperim capul cu un prosop pentru 20 de minute, apoi spălăm părul cu apă și șampon.
Mască pentru un păr luminos și mătăsos. Amestecăm sucul de la o lămâie cu puțin balsam și aplicăm soluția pe păr. O lăsăm să acționeze timp de 5 minute, după care clătim părul cu apă din abundență.
Preparăm o mască hidratantă și regeneratoare dintr-o jumătate de avocado copt, 1 lingură ulei de măsline, o jumătate de banană și un gălbenuș de ou. Pasăm ingredientele și aplicăm pe păr. Lăsăm masca pe păr să acționeze o oră, apoi spălăm părul cu șamponul obținut. Vom obține un păr sănătos, mătăsos cu un aspect luminos.
Întărirea rădăcinilor firelor de păr. Se umezește pielea capului și părul cu apă caldă, apoi se freacă scalpul cu o lingură rasă de sare de bucătărie mai mare. Se lasă 10 minute, apoi se spală capul cu apă caldă și șampon.
Regenerarea rapidă a părului. Combinăm 2 linguri de smântână, o jumătate de lingură de ulei de germeni de grâu și o lingură de suc de lămâie. După ce omogenizăm complet, mai adăugăm 2 linguri de iaurt. Întindem balsamul rezultat pe părul umed și masăm ușor. Acoperim părul cu o folie de plastic și lăsăm să acționeze pentru o jumătate de oră. Spălăm părul cu un șampon obișnuit. Acest tratament se aplică o dată pe săptămână.
Dacă părul este uscat, tern și lipsit de strălucire, facem o cură regenerantă cu următoarea mască naturală: 3-4 linguri de ulei de măsline, un gălbenuș de ou, 2 lingurițe suc proaspăt de lămâie, bine omogenizate. Aplicăm amestecul pe părul umed, pe toată lungimea lui, pentru 10 minute. Îndepărtăm amestecul cu apă caldă și limpezim părul prin clătiri succesive. Un păr sănătos necesită și o alimentație corectă și mișcare în aer liber. Să aveți un păr sănătos și frumos!