5 esențe naturale pentru frumusețe

Acest articol este disponibil și în: English

Vă propun topul celor 5 esențe naturale prezente în produsele cosmetice, în uleiuri și parfumuri. Aceste esențe naturale, extrase din aloe vera, migdale, cocos, neroli, vanilie sau coada calului, sunt benefice pentru frumusețe, datorită bogăției de vitamine și aromelor fine care ne relaxează și ne dau starea de bine.

Esențele de aloe vera

5 esențe naturale pentru frumusețe
Image from Pixabay

Aloe vera, nu mai are nevoie de nici un comentariu. Este planta minune care tratează arsurile, acneea, deshidratarea pielii sau problemele digestive. Aloe vera este prezentă în produsele cosmetice, demachiante, măști de îngrijire, dar și ca rezolvare pentru orice semn inestetic de pe față.

Aloe vera, are un miros fin de iarbă verde și însoțește procedurile de curățare a feței, înainte și după aplicarea machiajului de către femei sau după bărbierit de către bărbați. Se știe că soarele accelerează îmbătrânirea dacă îi oferim cu generozitate ore și zile în șir tenul spre bronzare. Aloe vera, prin conținutul bogat în vitaminele C și E, ne ajută să întârziem apariția ridurilor, mai ales după un bronz agresiv.

Aloe vera, îmbunătățește calitatea pielii și în ceea ce privește vergeturile, însă nu poate face minuni acolo unde fibrele din piele sunt compromise în profunzime. Această plantă minune trebuie trecută pe lista voastră la secțiunea cosmetice naturale anti-aging.

Uleiul de migdale, pe lista esențelor prețioase!

5 esențe naturale pentru frumusețe
Image from Pixabay

Cu toții știm deja, esențele prețioase în sticluțe mici se păstrează. Zicala este perfect adevărată în cazul uleiului de migdale. Dacă țineți la sănătate îl puteți adăuga în tot felul de salate. Dacă însă vă doriți efecte benefice la nivelul pielii, cu un cost acceptabil, puteți să vă rezumați la aplicări faciale în zonele cu riduri sau cu arsuri, pentru că uleiul de migdale are un puternic efect regenerant.

Uleiul de migdale, combate inflamația și cicatrizează cu succes tegumentele, mai ales când pielea este expusă la razele de soare. Pudra de migdale, o puteți include în ritualul de îngrijire, în combinație cu gelul de aloe vera și puțină miere, sub forma unui gomaj care îndepărtează delicat celulele moarte de la suprafața pielii. Această combinație de ingrediente se păstrează câteva minute pe față, apoi se clătește cu apă călduță.

Uleiul de cocos bogat în antioxidanți

5 esențe naturale pentru frumusețe
Image from Pixabay

Nu avem cum să trecem peste aroma inconfundabilă a uleiului de cocos! Poate că nu este pe placul tuturor, poate că ne gândim la dulciuri, însă trebuie să trecem peste toate mofturile dacă vrem să facem față cu brio agresiunilor de tot felul din mediu.

Uleiul de cocos, este bogat în antioxidanți, fiind un remediu eficient împotriva factorilor poluanți care ni se lipesc de piele și sapă cu sârg la temelia frumuseții. Grăsimea bună din nuca lemnoasă de cocos, bogată în vitamina E, reface tegumentele după arsurile de peste vară și ne protejează de invazia microbilor prin agenții antimicrobieni.

Uleiul de cocos împreună cu cel de gălbenele și untul de karite, formează un balsam cosmetic pentru pielea degradată de soare. Cât fulgii de cocos, pot sta la baza unui ritual de exfoliere delicios în combinație cu praful de ovăz, uleiul esențial de lămâie, toate încorporate într-un lapte de corp cât mai hidratant, pielea va străluci. Uleiul de cocos este un remediu excelent și pentru păr.

Neroli sau beneficiile aromate ale portocalei

Blazon olfactiv cu plante
Image from Pixabay

Uleiurile esențiale sunt comoara oricărei fabrici de produse naturiste. Mirosul de portocale se remarcă în paleta de arome diverse. Este adevărat că aerul emanat dinspre un bidon de ulei esențial pur este greu de suportat de stomac. Însă în anumite diluții, esențele de portocal fac minuni.

Îmbăierea într-o cadă unde au fost picurați câțiva stropi de ulei esențial de portocal, ne relaxează, iar pielea devine catifelată. Mirosul îmbietor ne răsfață simțurile, dar nu încetați să inovați în ceea ce privește îngrijirea corporală.

Oricând putem îmbunătăți un lapte de corp simplu, într-un produs cosmetic delicios dacă i se strecoară în sticlă doar câteva picături din uleiul esențial de flori de portocal. Se masează pielea până când acesta încorporează produsul, iar mirosul va fi irezistibil. Este posibil ca aroma subtilă să fie de ajuns pentru a renunța să mai apelați la parfum.

Vanilia, pentru pielea frumoasă

5 esențe naturale pentru frumusețe
Image from Pixabay

Vanilia este incontestabil vedeta în bucătărie, dar și industria cosmetică o folosește din plin. Pe mulți îi seduce și pentru că înglobează o moleculă similară celei din laptele matern. Pentru unii este poate prea dulce, însă chiar și pentru cele mai pretențioase nasuri ar trebui să strângă din dinți și să-i accepte beneficiile.

Vanilia conține substanțe care grăbesc cicatrizarea. Aplicate pe piele, stimulează dezvoltarea factorilor de creștere, atât de importanți pentru pielea expusă la soare. Amestecul de uleiuri bio-măsline sau floarea soarelui și praf din baton de vanilie contribuie la hidratarea pielii. Acest ulei se poate folosi, pentru masaj, baie sau pentru părul degradat.

Vă puteți răsfăța buzele cu puțină vanilie încorporată în ulei. Vanilia este afrodiziacă iar pentru păr și corp este un adevărat elixir. Untul de karite împreună cu uleiul esențial de vanilie este ideal pentru pielea uscată pe coate, călcâie și alte zone. Acesta formează o peliculă fină care poate fi rezolvarea pentru pielea uscată.

Coada calului, minunea naturii

5 esențe naturale pentru frumusețe
Image from Pixabay

Experții în îngrijire naturală spun că ar trebui să profităm mai mult de de beneficiile acestei plante care abundă în elemente vitale pentru piele și organism. Romanii foloseau această plantă pentru calitățile ei energizante.

Coada calului conține vitaminele C și E, siliciu, acid salicilic, acizi grași, calciu, potasiu și fier. Această minune a naturii poate fi utilizată atât pentru sănătate cât și pentru frumusețe. Coada calului combate excesul de sebum, pentru a tonifia pielea, combate aciditatea și alcalinizează organismul.

Se știe că aciditatea crescută din corp stă la baza multor afecțiuni. Trebuie să știm că siliciul prezent în cantități importante în coada calului intră în componența fiecărei celule. De aici rezultă impactul important în menținerea funcționării organelor interne, dar și a integrității și aspectului frumos al pielii, părului și unghiilor.

În prezent, tot mai multe produse cosmetice naturale destinate îngrijirii feței și corpului încorporează extracte de coada calului. Pe lângă beneficiile cosmetice, această plantă reduce disconfortul de la nivelul articulațiilor, ligamentelor și tendoanelor. Reduce și disconfortul care apare la nivelul venelor hemoroidale și reduce riscul de sângerare. Este bine să citim cu atenție și maximum de interes eticheta!

Trebuie să citești și ...

Îți recomandăm să citești și ...