8 portocale pentru prosperitate
Portocalele au o semnificație deosebită în cultura chineză. Portocalele reprezintă sănătatea, prosperitatea, armonia și energiile pozitive ale universului. În noaptea Anului Nou Chinezesc, primul bărbat care le trece pragul casei trebuie să aducă în dar 8 portocale și să le arunce pe jos. Fructele se pun apoi într-un bol, iar cele care au fost vătămate sunt înlocuite imediat cu altele proaspete. Portocalele se păstrează 15 zile înainte de a fi mâncate pentru a atrage zeul prosperității.
Acest obicei de a rostogoli 8 portocalele pe pardoseala holului de la intrare sau a livingului în ajunul Anului Nou Chinezesc, este un moment de veselie încărcat cu o mare beneficitate. Cel mai drăguț moment este atunci când în familie există un copil mic, de preferat băiat și este pus să se joace cu portocalele. După acest ritual vesel, portocalele sunt așezate într-un bol, pe masă, în centrul fizic al casei.
Portocalele dau energie și frumusețe
Portocalul este un arbore originar din China și India. În Europa a fost adus în perioada cruciadelor și răspândit în special în zona mediteraneană. La fel ca și lămâiul, este o specie pretențioasă față de temperatură, sol și umiditate.
Portocalele conțin până la 90% apă. Protidele sunt în cantitate mică, doar 0,7%, iar hidrații de carbon cca 9%. Sărurile de sodiu 2 mg%, cele de potasiu 130 mg%, de calciu 30 mg%, fosforul 15 mg%, fierul 0,4 mg%, acid folic. Dintre vitamine, cantitatea cea mai mare este reprezentată de vitamina C ( 35-50 mg% ), în timp ce vitamina A este de numai 11 mg%, vitamina B1 0,06 mg%, vitamina B2 0,03 mg%, iar niacinul 0,2 mg%.
Acizii organici sunt în proporție de 1,5-2,5 g%. Energia pe care o dau 100 g portocale fără coajă este de 39 kcal, din care se utilizează 89%. Necesarul zilnic de vitamina C este asigurat prin 100 ml suc proaspăt din pulpă de fruct. Portocalele au multe recomandări comune cu lămâile. Având și ele un conținut destul de ridicat de vitamina C, măresc rezistența la boli infecțioase și sunt indicate în carențe de vitamina C și ca remineralizante.
Portocalele au proprietăți antihemoragice și de protector vascular în fragilitatea capilară, tromboze și vâscozitatea crescută a sângelui. Se cunosc de asemenea proprietățile lor ușor diuretice și laxative. Alte proprietăți comune cu ale lămâiului sunt cele de hepatoprotector, ușor coleretic-colagogene. În fitoterapia aparatului digestiv, portocalele sunt indicate în dispepsii și meteorism.
Portocalele au și efecte depurative. Coaja la rândul ei, este tonică, stomahică. Efectul ușor astringent, cumulat cu cel antiseptic, fac ca portocalele să fie recomandate și în stomatite și gingivite, precum și în unele dermatoze și eczeme. Consumate ca atare sau în sucuri sunt excelente în detoxifierea organismului.
În uz extern, se tamponează zona, în stomatite, gingivite și dermatoze. În scop laxativ, se fierbe coaja de la 2 portocale 30 de minute, apoi se aruncă apa. Se fierbe din nou în apă îndulcită ( cu 200 g la un litru ). Se lasă să se usuce pe o farfurioară și se consumă a doua zi dimineața.
În cosmetică, se utilizează la întreținerea tenului, prevenind formarea ridurilor. Florile de portocal sunt utilizate în cosmetică și parfumerie. Aproape toate părțile portocalei sunt utilizate pentru producția de materiale odorante și aromatice, pentru industria de parfumuri: uleiul esențial este derivat din coaja fructului, frunzele sunt folosite pentru producția de ulei de Petitgrain, iar florile albe și delicate servesc la producția uleiului și a parfumurilor (portocal) de neroli.
Un parfum uimitor cu flori de portocal este Fleur D’Oranger de Serge Lutens. Dulce, delicat, gingaș și feminin, acest parfum oferă un buchet amețitor de flori albe cuplate cu un singur trandafir proaspăt și verde. Acesta să fie secretul chinezilor? Cu siguranță înainte de prosperitate trebuie să fie sănătate și portocalele au calități excelente în acest sens. Numărul 8 reprezintă prosperitatea și chinezii știu cel mai bine asta!