8 Remedii cu coada calului

Acest articol este disponibil și în: English

Coada calului, planta minune

Coada calului, este o plantă ierboasă cu două feluri de tulpini, unele brune, fertile care apar primăvara, terminate cu un spic sporifer, altele verzui-deschise, sterile și care apar la începutul verii. Frunzele sunt reduse la mici solzi cu marginea dințată. Coada calului prezintă în pământ un rizom negricios, lung de 2-3 cm, ramificat și cu tuberculi. Folosim parte aeriană a plantei, pe care o putem recolta din luna iulie până în luna septembrie.

Remedii terapeutice cu coada calului

8 remedii cu coada calului
Image from Pixabay

Coada calului (Herba Equiseti) conține principii active: saponozite, flavonoizi, steroli vegetali, ulei volatil, săruri de potasiu, calciu, sodiu, magneziu, substanțe amare și compuși de siliciu. Planta are proprietăți remineralizante, cu acțiune diuretică, antiinflamatoare, de creștere a rezistenței țesutului conjunctiv, antiseptică și de scădere a acidității gastrice.

Coada calului este un remediu terapeutic excelent în cazul bolilor digestive (ulcer gastric și aciditate), de rinichi, vezică, gută, reumatism, nevralgie, hemoragii interne, urticarie, eczeme, inflamații purulente, ulcer varicos, ulcerații canceroase. Are efecte hemostatice, vitaminizante și remineralizante.

Cum folosim planta coada calului

Intern, planta este recomandată convalescenților și persoanelor care suferă de anemie, administrată sub formă de pulbere, 1-2 g/zi. Unii cercetători recomandă macerația de plantă la rece ca având un efect diuretic mai crescut. Se mai poate prepara un decoct dintr-o linguriță de plantă, la o cană cu apă. Se fierbe 10-15 minute și apoi se strecoară, iar lichidul se poate îndulci. Se bea călduț, 3-4 căni pe zi.

Extern, se folosește sub formă de cataplasme sau băi locale. Tinctura de coada calului este un remediu deosebit de bun pentru picioarele care transpiră. După ce spălăm picioarele, le uscăm bine și le fricționăm cu această tinctură. În plus, trebuie să se bea zilnic, dimineața pe stomacul gol, cu o jumătate de oră înainte de micul dejun, o ceașcă de ceai din această plantă. La fel de eficiente sunt și băile de picioare cu infuzie din această plantă.

8 remedii cu coada calului
Image from Pixabay

Infuzia de coada calului, se recomandă ca apă de gargară în amigdalite, stomatite ulceroase, sângerări ale gingiei și gingivite, inflamații ale mucoasei bucale, fistule și polipi în cerul gurii și în gât.

Pentru afecțiunile renale grave, însoțite de efectele lor secundare, se recomandă băi de șezut cu coada calului proaspătă. La 5 litri de apă rece, adăugăm 200 g plantă uscată și o lăsăm peste noapte la macerat. A doua zi, cantitatea de macerat se încălzește, iar extractul este turnat în apa de baie, care trebuie să ajungă deasupra rinichilor. Inima să fie deasupra apei. Durata băii este de 20 de minute. După baie corpul nu se șterge ci se învelește într-un halat ca să transpire cca o oră.

Precauții. Coada calului are multe specii înrudite. Trebuie menționată specia Equisetum Palustre, datorită potențialului toxic pe care îl prezintă. Această plantă conține un alcaloid toxic, numit palustrină. Specia toxică se recunoaște astfel: suprafața netedă a tulpinii și ramuri goale la interior.

Trebuie să citești și ...

Îți recomandăm să citești și ...