Ceaiul de mușețel 12 recomandări terapeutice

Acest articol este disponibil și în: English

Ceaiul de mușețel – antiseptic natural

Ceaiul de mușețel este un antiseptic natural, extrem de apreciat în terapia naturistă. Mușețelul (Matricaria chamomilla), este o plantă ierboasă, puternic aromată, anuală sau bienală, cu tulpini înalte și flori grupate, galben aurii, cu petale albe, asemeni unei margarete. Pentru terapie se folosesc numai florile (capitule florale – Flores Chamomiellae), care se usucă la umbră în strat subțire. Mușețelul crește în flora spontană și înflorește din aprilie – mai până în august.

Ceaiul de mușețel 12 recomandări terapeutice
Image from Pixabay

Încă din antichitate, mușețelul era folosit în tratarea bolilor digestive, datorită proprietăților antiseptice și antiinflamatoare și problemelor legate de reumatism, infecțiilor cu paraziți intestinali, cât și în ameliorarea afecțiunilor pielii.

Ceaiul de mușețel beneficii

Beneficiile ceaiului de mușețel sunt cunoscute de foarte mulți ani în medicina naturistă, datorită proprietăților antiinflamatorii, antioxidante și astringente. Ceaiul de mușețel, este indicat în afecțiunile stomacului și intestinelor, spasme, gastrite, auterite, colite, colici, balonări, răceală și gripă, sinuzite, insomnii, tulburări menstruale, hemoroizi. Datorită acțiunii antiseptice, ceaiul de mușețel este folosit și în cazul rănilor cu puroi, arsuri, hemoroizi, ulcerații ale pielii, leucoree și abcese dentare.

Ceaiul de mușețel 12 recomandări terapeutice
Image from Pixabay

Mușețelul conține principii active din categoriile flavonoizilor și terpenoizilor. Uleiul esențial de mușețel este foarte apreciat în industria cosmetică. Conține acid salicilic, vitamina A, riboflavina, minerale: calciu, fier, magneziu, potasiu, zinc, mangan și sodiu). Uleiul volatil este bogat în chamazulena, substanțe amare, flavonoide, substanțe de natură cumarinică, colină și mucilagii.

Are acțiune antiseptică, antiinflamatoare, carminativă, antialergică, epitelizantă, cicatrizantă. Un alt efect este acela de inactivare a toxinelor bacteriene în special al stafilococilor și streptococilor.

Mod de preparare și administrare

Pentru ceaiul de mușețel folosim 2-3 lingurițe de flori la o cană de apă fiartă. Se lasă la infuzat 10-20 de minute. Se beau 2-3 căni pe zi. Această infuzie este indicată în: gastrite, ulcer gastric și duodenal, diaree, colite, enterocolite, infecții urinare, acnee, stimularea funcției hepatice, dureri premenstruale, prevenirea gripei și guturaiului.

Pentru calmarea colicilor la copiii mici, infuzia de mușețel, se prepară mai diluat, o linguriță rasă de flori, la o cană cu apă. În gingivite și stomatite, preparăm o infuzie de mușețel mai concentrată, din trei linguri de flori, la o cană de apă. Gargara cu infuzie concentrată se indică și în amigdalite, afte bucale sau pentru dezinfectarea gurii. Pentru uz extern, se folosesc cataplasmele care constau în comprese îmbibate într-o infuzie concentrată.

Trebuie să citești și ...

Îți recomandăm să citești și ...