Dulceața nelipsită din cămara noastră
Dulceața parfumată se obține din fructele coapte. Zahărul pe care îl folosim trebuie să fie și el cât mai puțin procesat.
Fie că o preparăm cu zahăr sau făra, dulceața nu trebuie să lipsească din cămara noastră. Dulceața preparată în casă, are multe beneficii pentru organism și este numai bună de savurat în zilele reci de iarnă. Înainte să preparăm dulceața de toamnă, este bine să alegem fructele proaspete și bine coapte. Ideal ar fi să alegem fructe din gradina noastră sau de la micii producători autohtoni care nu apelează prea mult la chimicalele folosite industrial în livezi.
Câteva sfaturi pentru cea mai parfumată dulceață
Ca să preparați cea mai parfumată dulceață, aveți nevoie de fructe zemoase și bine coapte. Se spală bine fructele și se așază într-o cratiță încăpătoare, cu un volum de două ori mai mare decât al fructelor și zahărului. Este recomandat ca la 1 kg de fructe să se adauge 1 Kilogram de zahăr, apoi se acoperă vasul cu un prosop umed.
Se lasă vasul câteva ore acoperit sau chiar până a doua zi (după ce fructele și-au lăsat zeama), apoi se pune la foc mic timp de 2-3 ore. Pentru ca dulceața să nu se zaharisească, este recomandat să adăugăm în compoziție două linguri de zeamă de lămâie sau 1 g sare de lămâie dizolvată în puțină apă.
În timpul fierberii, dulceața face spumă, însă nu se va ridica, este doar un sirop care face bule de aer. Pentru ca dulceața să nu se caramelizeze sau zaharisească, amestecăm din când în când cu o lingură de lemn. Atunci când dulceața este gata, va forma bule dese. Se lasă la răcit, acoperită cu un prosop umezit și bine scurs. Când este complet răcită, se toarnă în borcane și se depozitează în loc răcoros și întunecos.
Câteva rețete de dulceață parfumată
Dulceață de struguri
Ingrediente: 2 kg boabe struguri, 1 kg zahăr, sucul de la o lămâie, jumătate de baton de vanilie, 3-4 pahare de apă.
Mod de preparare: se taie pe jumătate boabele de struguri și se scot sâmburii cu o scobitoare. Strugurii se acoperă cu zahărul și se lasă într-un vas acoperit, timp de o oră. Se adaugă apa și vanilia, apoi se lasă la fiert, cu focul mic, luându-se periodic spuma rezultată. Când siropul se leagă, turnăm sucul de lămâie și lăsam încă 5-10 minute pe foc. Când este gata, se lasă la răcit și se pune în borcane. Eu mai folosesc și altă metodă și anume, după ce am pus dulceața în borcane, le introduc în cuptor (fără capace) câteva minute până când se formează o crustă. După ce am oprit cuptorul, le mai las putin și apoi le pun capacele.
Dulceață de pere cu vanilie
Ingrediente: 2 kg pere, 2 litri de apă, zeamă de la o jumătate de lămâie, 500 grame zahăr, un plic de zahăr cu pectină (opțional)
Mod de preparare: perele se taie bucăți mari și se pun la fiert într-o oală cu apă. Se lasă 50-60 de minute, cât să se înmoaie perele. Amestecul se pune într-un tifon, sub care punem un vas în care se va colecta sucul concentrat de pere, peste noapte. Pentru fiecare 600 ml de suc, adăugăm 500 grame zahăr și zeama de la o jumătate de lămâie. Amestecul rezultat se lasă pe foc, până se dizolvă complet zahărul și se lasă să dea în clocot. Când este gata (arată ca un jeleu), se lasă la răcit și se pune în borcane.
Dulceață de smochine
Ingrediente: 1 kg smochine, 500 grame zahăr, 100 ml apă, zeama de la o jumătate de lămâie, 50 grame zahăr vanilat.
Mod de preparare: smochinele se spală, li se taie codițele și se taie în felii. Se face un sirop din apă și zahăr și se lasă să dea în 2-3 clocote, apoi adăugăm smochinele. Se adună spuma și se adaugă zeama de lămâie și zahărul vanilat. Se lasă la fiert până se leagă compoziția. Se ia de pe foc, se lasă la răcit, apoi se pune în borcane.
Dulceață de prune și mere
Ingrediente: 1,5 kg prune, 1,5 kg mere, 2 kg zahăr, 625 ml apă, o jumătate de cană suc de lămâie, o linguriță de scorțișoară.
Mod de preparare: se decojesc merele, se scot sâmburii de la prune și mere. Se lasă la fiert, la foc mic, până când fructele ajung să fie numai pulpă. Adăugăm zahărul, sucul de lămâie și scorțișoara și amestecăm până se dizolvă complet zahărul. Se lasă la fiert până când dulceața capătă o consistență groasă. După ce s-a răcit se pune în borcane.
Dulceață de prune cu nucă și scorțișoară
Ingrediente: 3 kg prune, 600 g zahăr, zeama de la o lămâie, 2-3 lingurițe scorțișoară, 100 g nuci tocate, 2 pliculețe zahăr vanilat.
Mod de preparare: se spală prunele, se scot sâmburii și se așază într-o cratiță cu fund dublu. Adăugăm zahărul peste prune până când și-au lăsat siropul și s-au înmuiat, apoi le punem la foc mic. Adăugăm zeama de lămâie, peste prune, pentru o culoare vie și frumoasă. Când dulceața de prune a dat în clocot, strângem spuma care se formează, cu o lingură de lemn. Lăsăm dulceața pe foc până când va căpăta consistența dorită. Înainte să luăm dulceața de pe foc adăugăm zahărul vanilat, scorțișoara și nuca mărunțită. După ce dulceața s-a răcorit puțin, o punem în borcane, pe care le infiltrăm în cuptor la 120 de grade, pentru 15-20 minute. Lăsăm borcanele peste noapte să se răcească încet.
Dulceață de gutui
Ingrediente: 1,5 kg gutui, 1 kg zahăr, 1 litru apă, o lămâie.
Mod de preparare: Gutuile se spală foarte bine pentru a îndepărta puful, se taie în felii, după care fiecare felie este tăiată în fâșii mici pe care ulterior le tăiem în cubulețe. După ce am tăiat gutuile cubulețe, le punem într-un vas pe aragaz împreună cu apa, zahărul și zeama de lămâie, la foc mediu. Se lasă la fiert o oră, până când observăm că apa se evaporă parțial, iar lichidul începe să devină lipicios, ce culoare portocalie. După ce a fiert dulceața de gutui, se pune în borcane curate și se lasă să se răcească în mod natural.
Dulceață de ardei iute și ardei capia
Ingrediente: 900 grame ardei iute roșu (curățat de semințe și tăiat), 500 grame ardei capia tăiat cubulețe, 1 litru oțet de 9 grade, 1 kg zahăr (pentru 5 porții).
Mod de preparare: pentru dulceața de ardei iute și ardei capia, trebuie să ne înarmăm cu multă răbdare. Avem nevoie de mănuși pentru a ne proteja pielea mâinilor. Spălăm ardeii, îi curățăm de semințe și îi tocăm în bucățele mici. După ce am terminat operațiunea de tăiat, punem într-o cratiță, oțetul și zahărul și lăsăm să fiarbă circa 30 minute. Apoi punem ardeiul iute și ardeiul capia și lăsăm să fiarbă circa 1 oră la foc mic. Apoi punem dulceața în borcane, punem capacele și le învelim într-o pătură, până când se răcesc. Această dulceață parfumată este incredibil de bună! O putem servi în diverse sosuri de friptură sau în tocănițe, ciorbe etc.