Florile ne încântă privirea și simțurile
Florile, acordurile lui Vivaldi…în ce altă gamă ar putea fi descrisă mai bine primăvara. Florile cu parfumul proaspăt și îmbietor readuc la viață întreaga natură. Numai parfumul florilor de primăvară pot să trezească astfel de trăiri.
O declarație de iubire nerostită, însoțită de flori, ce poți cere mai mult? Căci florile vorbesc dincolo de cuvinte. Designerii florali cu experiență ne transpun în această frumoasă poveste parfumată a florilor de primăvară și ne îmbie cu aranjamente și sfaturi de îngrijire a acestora.

Am început cu delicații ghiocei, pe care i-am pus în vaze mici și continuăm cu somptuasele lalele viu colorate, care înviorează și ultimele zile răcoroase, sau zambilele cu al lor parfum inconfundabil și narcisele solare, florile de primăvară ne înfrumusețează viața și casa cu parfumul și vigoarea lor.
Cu eforturi financiare minime ne putem umple casa de flori, iar dacă le cumpărăm cu tot cu bulb, durata lor de viață va fi semnificativ mai lungă. Vasele transparente sunt cele mai indicate pentru a pune în valoare frumusețea delicată a florilor de primăvară.
Atunci când primim în dar flori sub forma unui buchet, trebuie să ținem cont că, pentru a le prelungi prospețimea, tijele trebuie scurtate oblic înainte să fie puse în apă. Tijele lemnoase, cum sunt cele de liliac sau forsythia, trebuie crestate la bază pe o porțiune de aproximativ trei centimetri, pentru a putea trage mai multă apă.
Apa lor se schimbă zilnic, iar la fiecare două zile se mai taie puțin din codițe. Florile de primăvară au nevoie de o apă cu temperatură mai scăzută, în felul acesta se vor menține viguroase și frumoase pentru mai mult timp. Un praf de sare de bucătărie sau câteva picături de oțet vor menține apa curată vreme îndelungată.

Dacă preferăm florile sub forma unui aranjament, este bine să optăm pentru florile într-o singură culoare, puse în vase cât mai spectaculoase, asortate cu decorul casei. În grădină, primele flori care înfloresc sunt ghioceii și brândușele, urmate îndeaproape de forsythia și de narcise.
Nu trebuie să ne temem pentru ele, nopțile friguroase nu le fac niciun rău! Atenție mare la acestea din urmă, otrăvesc plantele puse în același vas cu ele. Durata lor de viață va fi prelungită dacă vor fi introduse timp de 5 secunde, imediat după tăiere, într-un vas cu apă caldă (50 grade Celsius).
Cele mai aromate flori de primăvară sunt zambilele și freziile, ale căror miresme și culori înveselesc instantaneu cele mai sumbre și lipsite de lumină locuințe. O specie de flori de primăvară mai puțin folosită la noi, dar extrem de frumoasă și de decorativă, este ranunculusul, care seamănă cu trandafirul, dar înflorește timpuriu, chiar și în grădină.
Semnificația florilor. Ghiocelul semnifică speranță și consolare, narcisa galbenă-noi începuturi, cea albă-iubire de sine, primula-copilărie, laleaua roșie-declarație de dragoste, laleaua galbenă-dragoste fără speranță, zambila albă-frumusețe, zambila roz-perseverență, zambila mov-te rog să mă ierți, frezia-prietenie care durează, forsythia-nerăbdare.
Mireasma Florilor să-ți intre în casă cu mult belșug și spor în toate!
La mulți ani!