Mediul în care trăim ne aduce succes sau eșec

Acest articol este disponibil și în: English

Mediul te definește

Mediul în care trăim joacă un rol important în succesul sau eșecul nostru. Există două componente ale mediului, unul mental și altul fizic. Latura mentală este creată de cea fizică. Partea bună este că noi putem controla mediul fizic, pentru că el este materia primă din care noi ne putem construi mediul mental. Unii dintre noi am învățat să ne formăm obiceiuri și cum să renunțăm la ele, prin perseverență și autosugestie. Prin afirmații, prin reprogramare mentală, prin felul cum ne alimentăm, prin mișcare, am învățat că tendința minții umane este să asimileze mediul înconjurător.

Autosugestie și concentrare

Mediul în care trăim ne aduce succes sau eșec
Image from Pixabay

Atât autosugestia cât și concentrarea sunt foarte importante atunci când dorim să creăm noi obiceiuri, practic să reprogramăm mintea să scape de obiceiurile care nu ne folosesc și ne limitează în evoluția noastră.

Mediul în care trăim, nu se referă la o arie restrânsă, cum ar fi casa și familia. Acesta acoperă un domeniu foarte larg, el înglobează cărțile pe care le citim, persoanele cu care interacționăm în viața de zi cu zi, comunitatea în care trăim, natura muncii pe care o depunem, țara în care locuim, hainele pe care le purtăm, gândurile pe care le cultivăm.

Cu alte cuvinte mediul în care trăim are o legătură nemijlocită cu personalitatea noastră pe care o dezvoltăm în noi înșine. Este important să creăm un mediu în care să construim un obiectiv principal asupra căruia să ne concentrăm.

Mintea noastră se hrănește cu ce îi oferim, prin intermediul mediului în care trăim. Prin urmare este bine să ne selectăm mediul cu obiectivul dorit pentru ai oferi minții noastre hrana potrivită, cu care ea își va desfășura activitatea, pentru ca noi să ajungem la scopul propus.

Este pe placul tău mediul în care trăiești?

Mediul în care trăim ne aduce succes sau eșec
Image from Pixabay

Dintre latura mentală și latura materială a mediului, prima este cea mai importantă. Mediul mental este reprezentat de starea minții noastre. Starea mentală în care suntem la un moment dat, este rezultatul stimulilor care au ajuns la minte din mediul fizic, la un moment sau altul, și care constituie mediul nostru mental.

Putem să creăm în imaginație un mediu pozitiv care să-l înlocuiască pe cel negativ. Este nevoie să eliminăm orice gând negativ atunci când începem. Putem face acest lucru reconstruind mediul, prin reprogramare mentală. Se poate apela la ajutorul unui Life Personal Coach, vă puteți folosi de puterea afirmațiilor care să vă schimbe mentalul pentru a putea ajunge la scopul propus.

Poți să faci primul pas pentru obiectivul tău principal

Mediul în care trăim ne aduce succes sau eșec
Image from Pixabay

Creează-ți în minte o schiță, o imagine exactă a ceea ce intenționezi să construiești în realitate. Este foarte important să începi cu acest lucru! Creează un mediu care să corespundă dorințelor tale, începând de la oamenii cu care interacționezi, la locurile pe care le frecventezi, afacerea pe care o dorești sau evoluția ei, și multe altele. Pune-ți imaginația să lucreze!

Fiecare cuvânt pe care îl pronunțăm sau pe care îl auzim, fiecare imagine pe care o înregistrează ochii noștrii, reprezintă stimuli pe care îi primim și care ne influențează gândirea. Atunci când conștientizăm cât de important este să controlăm pe cât posibil, mediul în care trăim, vom căuta tot ce are legătură directă cu obiectivul nostru principal. Cărțile care au legătură cu obiectivul nostru, persoane care să ne încurajeze și să ne susțină, fac parte din drumul nostru către succes.

Hainele pe care le purtăm ne pot influența, prin urmare ele sunt parte din mediul nostru. Hainele murdare ne deprimă, ne diminuează încrederea de sine, în timp ce hainele curate, decente, ne dau încredere în noi. Purtarea hainelor potrivite, le creează interlocutorilor noștrii o impresie favorabilă despre noi. Banii investiți în haine bune nu sunt o extravaganță, ci o investiție corectă care va aduce multe beneficii.

Armonia mediului ne influențează viața
Image from Pixabay

Casa în care locuim, biroul în care lucrăm, au nevoie de ordine, de aerisire. Să te desfășori într-un loc dezorganizat, haotic și murdar, duce la depresie, scade entuziasmul și interesul față de activitatea respectivă. Un loc de muncă organizat, curat și calm are exact efectul opus. Vă invit să citiți: „Modul în care ne ocupăm de grădină spune multe despre noi înșine” și „Armonia mediului ne influențează viața.”

Dacă ai pus corect în practică sugestiile prezentate în acest articol înseamnă că ai făcut un prim pas spre dezvoltarea încrederii în sine și ești pregătit să-ți începi călătoria spre succes. Ai nevoie de o idee, este tot ce-ți trebuie, pentru imaginea pe care să începi să o pictezi în mintea ta, care să te ducă sa-ți atingi visul. Suntem alături de tine și-ți vom arăta cum să-ți recunoști adevărata ta valoare. Te invit și pe grupul nostru privat: Reiki Harmony & Prosperity.

Trebuie să citești și ...

Îți recomandăm să citești și ...