Rețetă – salată de țelină, avocado și nucă
Ingrediente pentru super salata de țelină: 3 felii de bacon (opțional), 6-8 tulpini de țelină, curățate și feliate foarte fin, 3 cepe verzi, tocate pe diagonală, 50 g miez de nucă, tocat, 1 avocado copt, suc de limeta, 120 ml iaurt, 1 lingură ulei de măsline extravirgin, un praf de boia iute sau un ardei iute tocat felii subțiri.
Mod de preparare: Prăjim baconul, fără ulei, până ce devine crocant. Îl tocăm mărunt. Îl punem apoi într-un bol pentru salată, împreună cu țelina și ceapa verde.
Tăiem avocado în jumătate, apoi în felii subțiri. După ce stropim avocado cu sucul de limetă, îl transferăm în bol alături de țelină și bacon. Într-un alt castron mixăm iaurtul cu uleiul de măsline și boiaua de ardei, apoi le transferăm în bolul cu salată și amestecăm. Deasupra salatei presărăm nuca. Poftă bună!
