Suc de usturoi remediu tibetan
Terapia cu suc de usturoi, este un remediu incredibil pentru sănătatea organismului. Rețeta cu suc de usturoi era folosit încă din Grecia antică, fiind un remediu excelent pentru creșterea apetitului, îmbunătățirea digestiei, benefic pentru aparatul respirator și prevenirea răcelilor. Sucul de usturoi este benefic și în cazul durerilor de cap și insomniei, provoacă micțiunea, curăță gâtul și reduce durerile.
Această rețetă cu suc de usturoi, a fost găsită în 1971 de o echipă UNESCO, într-o mănăstire din Tibet, fiind datată secolul IV-V î Hr. Acest tip de extract de usturoi, este denumit „elixirul tinereții”, pe bună dreptate.
Sucul de usturoi curăță grăsimea acumulată în corp, elimină calciul insolubil, îmbunătățește considerabil metabolismul, curăță vasele de sânge, previne infarctul, arterioscleroza și paralizia, înlătură senzația de zgomot din cap, îmbunătățește vederea și regenerează întregul corp.

În cazul insomniei cronice, este suficient să bem 100 ml de apă fiartă amestecată cu o linguriță de miere și sucul de la un cățel de usturoi timp de câteva zile, pentru a reveni la programul obișnuit de somn. În cazul durerilor puternice de dinți, stoarcem un cățel de usturoi, îl punem pe încheietura mâinii stângi și o înfășurăm cu un pansament, pentru 3-5 minute.
Usturoiul conține cel puțin două antibiotice naturale eficiente împotriva a 30 de feluri de bacterii cauzatoare de boli. Substanțele fitochimice din usturoi pot opri complet procesele de putrefacție și fermentație din intestine. Usturoiul conține germaniu, care luptă eficient împotriva bolilor de inimă și tulburărilor vaselor de sânge.
Disbacterioza, degenerarea microflorei intestinului gros, o tulburare ce afectează 90% dintre copii și adulți, poate fi complet vindecată consumând acest sos de usturoi, timp de doar două săptămâni.
Terapia cu sucul de usturoi – rețetă
Pentru rețeta cu suc de usturoi, avem nevoie de 350 grame de usturoi proaspăt, decojit și zdrobit, pe care îl punem într-un borcan în care adăugăm 200 ml de votcă cu minimum 40% alcool. Închidem bine borcanul și îl punem la loc răcoros, pentru zece zile. Atenție însă nu se păstrează în frigider.
După cele zece zile, strecurăm pulpa și punem lichidul într-un borcan pe care îl păstrăm la loc întunecos încă alte patru zile. Acuma sucul de usturoi este gata și putem începe terapia conform următorului dozaj:
Ziua | Mic dejun | Prânz | Cină |
---|---|---|---|
1 | 1 picătură | 2 picături | 3 picături |
2 | 4 picături | 5 picături | 6 picături |
3 | 7 picături | 8 picături | 9 picături |
4 | 10 picături | 11 picături | 12 picături |
5 | 13 picături | 14 picături | 15 picături |
6 | 16 picături | 17 picături | 18 picături |
7 | 19 picături | 20 picături | 21 picături |
8 | 22 picături | 23 picături | 24 picături |
9 | 25 picături | 25 picături | 25 picături |
10 | 25 picături | 25 picături | 25 picături |
11 | 25 picături | 25 picături | 25 picături |
După aceste unsprezece zile, continuați să luați 25 de picături de trei ori pe zi până când terminați sucul de usturoi. Fiecare cantitate trebuie luată cu 50 ml iaurt simplu sau chefir. Cu toții știm că usturoiul are un miros foarte puternic, ba mai mult unora le displace. Cel mai indicat mod de a scăpa de miros, este să mestecăm pătrunjel, mărar, coajă de lămâie sau de portocală. Această terapie cu suc de usturoi se folosește o dată pe an. Multă sănătate!