Să profităm de dieta de toamnă

Acest articol este disponibil și în: English

Dieta de toamnă

Dieta de toamnă, bogată în fructe și legume de sezon, ne aduce un plus de vitamine, minerale și fibre în organism, cu un conținut caloric destul de scăzut. Tenul va fi mai curat iar surplusul de kilograme acumulat în concediu va fi complet eliminat. Un alt beneficiu pentru dieta de toamnă este că ne încărcăm bateriile pentru sezonul rece, pentru un sistem imunitar puternic.

Să profităm de dieta de toamnă
Image from Pixabay

Pentru a ne menține sau pentru a elimina kilogramele în plus, este recomandat să repetăm dieta de toamnă, pe perioade de câte două săptămâni consecutiv, lunar. Înainte de toate este bine să respectăm niște reguli generale:

  • Zilnic să consumăm 2,5 litri de lichide, apă, infuzie de păpădie, urzică, mesteacăn (câte o lingură din fiecare plantă la un litru de apă, la care putem adăuga miere și lămâie).
  • Dimineața, se pot bea, după preferință, cafea sau ceai negru neîndulcite.
  • Pentru a stimula curățarea colonului se vor consuma zilnic tărâțe, câte o ceașcă (se pot achiziționa de la Plafar), presărate peste mâncare sau în lichide.
  • Capsulele ce conțin coenzima Q și uleiul de cătină, pe care le putem procura tot de la Plafar, ne suplimentează alimentația zilnică și vor completa efectul antioxidant al fructelor și legumelor din dietă.
  • Mișcarea este foarte importantă știm deja! Fie că alegem exercițiile simple de fitness, yoga sau plimbări în parc, totul este benefic pentru sănătate, completate cu dieta de toamnă succesul este garantat.
  • La prepararea alimentelor folosim numai ulei de măsline, verdeață, suc de lămâie și condimente. Limităm sarea, fără să o eliminăm.

Dieta pentru o săptămână

Luni: Micul dejun – un bol cu brânză de vaci degresată, o roșie, o felie de pâine integrală. Gustare – o piersică și un bol cu nuci. Prânz – pui și legume la grătar (dovlecel, roșie, vânătă), o felie de pâine integrală, prune. Cina – o felie de pâine integrală, o felie de șuncă presată, un strugure.

Marți: Micul dejun – un iaurt degresat, 3 linguri de cereale integrale, un măr. Gustare – o felie de pepene galben, un pumn de nuci. Prânz – supă de roșii, cod la grătar sau la cuptor cu fasole verde, o felie de pâine integrală, două prune. Cina – salată de vinete, o roșie, o felie de pâine integrală, o piersică.

7 principii ale consumului de carbohidrați
Image from Pixabay

Miercuri: (fără proteine animale) Micul dejun – un pahar de suc de grapefruit, o felie de pâine integrală, o felie de tofu. Gustare – o pară, un bol de nuci. Prânz – ciorbă de legume (fără cartofi), soia cu legume la cuptor, o felie de pâine integrală, o felie de pepene verde. Cina – ciuperci la cuptor sau la grătar, o felie de pâine integrală, un bol cu salată de fructe.

Joi: Micul dejun – un ou fiert, o roșie, un ardei gras, o felie de pâine integrală. Gustare – un bol cu nuci, două prune. Prânz – vită la grătar, salată de țelină și morcov, o felie de pâine integrală, un strugure. Cinaconopidă gratinată (cu o linguriță de șvaițer), o felie de pâine integrală, o piersică.

Vineri: (fără proteine animale) Micul dejun – un pahar cu lapte din soia sau migdale, 3 linguri de cereale integrale, un măr. Gustare – un pahar de suc de fructe preparat în casă și nuci. Prânz – ghiveci de legume (fără cartofi), o felie de pâine integrală, salată de fructe. Cina – un pahar de suc de roșii, o felie de pâine integrală, o felie de tofu, gutui sau mere la cuptor.

sucuri de fructe și legume pentru sănătate
Image from Pixabay

Sâmbătă: Micul dejun – o felie de pâine integrală, o felie de șuncă de pui, un ardei gras, un pahar cu suc de grapefruit. Gustare – un măr și nuci. Prânz – supă cremă de legume (fără cartofi), pui la grătar cu salată de varză, o felie de pâine integrală, o felie de pepene verde. Cină – dovlecei gratinați cu două linguri de brânză de vaci slabă, o felie de pâine integrală, o piersică.

Duminică: Micul dejun – un pahar de lapte degresat, 3 linguri de cereale integrale, o pară. Gustare – un pahar de suc de fructe, nuci. Prânz – pește cu legume la grătar, o felie de pâine integrală, salată de fructe. Cinasalată verde cu șuncă presată, o felie de pâine integrală, o felie de pepene galben. Să profităm la maxim de dieta de toamnă!

Trebuie să citești și ...

Îți recomandăm să citești și ...