Cum intrăm în fluxul prosperității eliberându-ne de limitările învățate în trecut

Acest articol este disponibil și în: English

Deblochează fluxul abundenței

Cu siguranță fiecare dintre noi am avut perioade mai bune și mai puțin bune în viață. Atunci când ne dăm seama că unica limitare se află în mintea noastră, și că ea nu are nimic de-a face cu realitatea, suntem capabili să accesăm sfera tuturor posibilităților care există în acest Univers. Atunci când renunțăm la convingerile limitative, descoperim că putem gândi singuri și încă foarte bine, ne dăm seama că putem comunica inteligent și putem descoperi o mulțime de posibilități noi, pe care altă dată le-am fi perceput aproape imposibile.

Fiecare dintre noi este conectat la întregul Univers și la întreaga viață. Puterea se află în interiorul nostru, și este bine să învățăm să ne eliberăm de vechile tipare limitative din trecut care ne blochează fluxul abundenței și al prosperității. Încă de mici copii, nu înțelegeam criticile pe care ni le adresau părinții noștrii, prietenii și chiar profesorii. Aceste critici de cele mai multe ori se datorau pur și simplu unei zile proaste sau unor dezamăgiri minore pe care aceștia le aveau și le proiectau asupra noastră.

Cum intrăm în fluxul prosperității eliberându-ne de limitările învățate în trecut
Image from Pixabay

În jurul vârstei de cinci ani adoptăm principalele idei despre lume, apoi în timpul adolescenței adăugăm idei noi, care foarte greu mai pot fi schimbate. Atunci când facem o introspecție profundă asupra convingerilor noastre, vom descoperi că anumite convingeri și decizii pe care le adoptăm, au rădăcini încă din fragedă copilărie. Noi trăim în limitele conștiinței unui copil în vârstă de cinci ani, pentru că am acceptat convingerile noastre de la părinții noștrii și continuăm să trăim în funcție de limitările acestora.

Chiar și cei mai minunați părinți din lume nu știu totul, inducându-ne aceste limitări, prin tot felul de griji și sfaturi pe care la rândul lor le-au preluat. Repetăm de multe ori ce ne-au spus părinții noștrii și facem ce au făcut aceștia: „nu  va merge”, sau „nu pot face asta”, și în realitate, noi nu avem nevoie de aceste limitări. Convingerile și gândurile pozitive ne pot susține, și din fericire, noi ne putem schimba oricând dorim convingerile limitatoare.

Convingerile limitatoare blochează fluxul prosperității

Depresia scade imunitatea
Image from Pixabay

Orice gând pe care ni-l transmitem singuri, precum: „nu sunt suficient de bun”, „eu nu am atâta putere”, „sunt prea bătrân pentru asta”, „nu sunt suficient de atrăgător”, „nu sunt suficient de pregătit”, „nu-mi pot găsi nici o slujbă bună”, „nimic nu-mi iese bine”, „nu pot”, „nu va merge”, „ce va spune lumea”, „nu am destui bani”, „ce vor crede ceilalți despre mine”, „astăzi totul îmi merge prost”, „când am plecat de acasă știam că se va întâmpla ceva rău”, etc., adesea ne împiedică să manifestăm și să experimentăm sfera tuturor posibilităților. Aceste presupuneri pe care le manifestăm în permanență, reprezintă un pretext ideal pentru a nu acționa, nu mai trebuie să facem cutare lucru și ne simțim bine în zona de confort.

Dacă doriți puteți lăsa aceste convingeri să vă limiteze sau le puteți respinge. Altfel spus, îți închizi singur ușa către înțelepciunea interioară și îți blochezi astfel fluxul energetic al cunoașterii spirituale. Meditația, sportul și plimbările în natură, ne aduc mai aproape de descoperirea de sine. Atunci când ajungem să credem că totul este posibil, ne deschidem în fața multor răspunsuri, în toate domeniile vieții. Repetă cât poți de des pe parcursul unei zile afirmații pentru prosperitate: „Totul este bine în lumea mea. Trăiesc într-o sferă a tuturor posibilităților!”

Ești dispus să mergi mai departe?

Cum intrăm în fluxul prosperității eliberându-ne de limitările învățate în trecut
Image from Pixabay

V-ați pus oare întrebarea, de ce nu au acces cei mai mulți oameni la această sferă a tuturor posibilităților, a abundenței și prosperității? Ce anume îi limitează, care sunt temerile lor? De cele mai multe ori experiența de care se tem aceștia se va repeta mereu și mereu, până când vor ieși din acest cerc. Nimeni nu dorește să fie criticat, însă toți obișnuim să îi criticăm pe ceilalți. În acest fel, noi ne autolimităm prin judecățile noastre critice. Este bine să ne amintim că toate gândurile pe care le emitem se întorc la noi asemeni unui bumerang.

Prejudecățile reprezintă o formă de teamă, un fel de conectare cu alți oameni la fel de dogmatici. Atunci când ne deschidem conștiința și facem tot ce ne stă în puteri în numele iubirii necondiționate, automat ne vom situa pe partea ascendentă a graficului. Ce ne dorim de fapt, să fim duși de acest val avangardist, sau să rămânem în urmă, împotrivindu-ne fără niciun succes curentului.

Cum intrăm în fluxul prosperității eliberându-ne de limitările învățate în trecut
Image from Pixabay

Lumea în care trăim trece prin numeroase crize și asta înseamnă că totul are o legătură colectivă foarte puternică. Scopul nostru este să ne lărgim orizontul gândirii și să ne transcendem astfel trecutul. Conștiința noastră poate crea adevărate miracole. Ne putem folosi conștiința astfel încât să creăm armonie și bunăstare pentru toți oamenii de pe această planetă. Soluțiile pot fi găsite pentru orice problemă atunci când sunt abordate dintr-o perspectivă pozitivă. Atunci când începem să folosim puterea care există în interiorul nostru ne putem vindeca.

Vă invit în grupul nostru Reiki Harmony & Prosperity.

Trebuie să citești și ...

Îți recomandăm să citești și ...