De ce să urmăm terapia cu ghimbir

Acest articol este disponibil și în: English

Terapia cu ghimbir

Terapia cu ghimbir este cunoscută încă din antichitate. Dieteticienii antici recomandau o terapie specială cu ghimbir pentru a îmbunătăți digestia. Terapia se adresează persoanelor în vârstă, al căror foc digestiv se diminuează natural odată cu vârsta. Terapia cu ghimbir nu este recomandată tinerilor și persoanelor de vârstă mijlocie ale căror tulburări digestive au alte cauze.

Ghimbirul este considerat în Orient a fi cel mai bun aliment capabil să revitalizeze puterea digestiei. Persoanele în vârstă și cele cu o digestie slabă pot beneficia mult de pe urma adăugării condimentelor în mâncare. Este bine să adăugăm ghimbirul, în ceai sau în dieta noastră, pentru a ne revitaliza digestia.

Mod de preparare

Ghimbirul, ingredientul principal în dietoterapie, terapia cu ghimbir
Image from Pixabay

Pentru această terapie avem nevoie de un castron mic emailat sau din ceramică, în care amestecăm patru linguri de praf de ghimbir cu 100-150 g de unt topit. Amestecăm totul până obținem o pastă uniformă. Acoperim cu un capac și păstrăm într-un loc răcoros.

Consumăm din acest amestec înainte de micul dejun, în fiecare zi. Micul dejun trebuie să cuprindă: ceaiuri de plante, legume fierte proaspăt și cereale. Terapia durează zece zile și se administrează după cum urmează:

  • Ziua 1 – o jumătate de linguriță
  • Ziua 2 – 1 linguriță
  • Ziua 3 – 1,5 lingurițe
  • Ziua 4 – 2 lingurițe
  • Ziua 5 – 2,5 lingurițe
  • Ziua 6 – 2,5 lingurițe
  • Ziua 7 – 2 lingurițe
  • Ziua 8 – 1,5 lingurițe
  • Ziua 9 – 1 linguriță
  • Ziua 10 – o jumătate de linguriță

După cum observăm, cantitatea crește cu o jumătate de linguriță zilnic, apoi ajunge la un maxim, după care descrește din ziua a șaptea. Cantitatea din ziua a zecea este de jumătate de linguriță, ca și în ziua 1.

După ce terapia se termină, focul digestiv va fi revitalizat și ne vom simți mai energici. În timpul terapiei trebuie să evităm produsele cu efect puternic de răcorire, cum ar fi apa cu gheață, înghețata, laptele de la frigider, fructele înghețate etc.

Ghimbirul, ingredientul principal în dietoterapie, terapia cu ghimbir
Image from Pixabay

Și un mic secret pentru terapia cu ghimbir: topim untul pentru a-i îmbunătăți calitățile. Topim unt obișnuit într-o tigaie, la foc mic, până când devine gros și are o culoare măslinie, apoi îl răcim. Untul preparat astfel elimină aditivii, nu crește nivelul colesterolului și poate fi depozitat pentru mult timp fără a folosi conservanți.

Abilitatea organismului nostru de a digera mâncarea devine din ce în ce mai slabă odată cu vârsta. Ne confruntăm cu probleme ale stomacului, tulburări intestinale și senzația de greutate în tot corpul. O digestie incompletă duce la formarea toxinelor expunându-ne riscului bolilor. Terapia cu ghimbir este un mod ușor, plăcut și natural să obținem sănătate și vitalitate.

Trebuie să citești și ...

Îți recomandăm să citești și ...