Sarea în bucate

Acest articol este disponibil și în: English

Ce este de fapt sarea?

În teorie sarea este o substanță cristalină formată prin combinarea a două elemente chimice: Natriu și Clor ( NaCl ). Practica arată că sarea naturală nu a fost, nu este și nu va fi niciodată același lucru cu clorura de sodiu, o substanță obținută prin denaturarea sării grunjoase. De ce spunem asta? Pentru că mii de ani, sarea a fost utilizată doar sub forma unor cristale mari, care se zdrobeau și se pisau manual, folosindu-se mai apoi în preparatele culinare.

Alegem sarea gemă sau sarea de masă?

Sarea în bucate
Image from Pixabay

Pe lângă beneficiile sale prețioase, merită menționat că sarea este unul dintre cei mai eficienți și răspândiți conservanți. Până la invenția frigiderului, sarea ajută la conservarea alimentelor, iar bătrânii o foloseau ca leac pentru diverse afecțiuni. În zilele noastre, se păstrează încă tradiția băilor calde cu sare pentru a combate răceala.

Ce alegem sarea grunjoasă ( gemă ), sau pe cea fină, albă ca spuma laptelui? Categoric a doua variantă este aleasă de mulți, însă nu trebuie să ne lăsăm înșelați de aparențe. Sarea grunjoasă nerafinată este cea care se extrage direct din zăcăminte și care, pe lângă clorura de sodiu, conține alte 80 de micro și macro elemente printre care magneziul, calciul și iodul, care îi conferă proprietăți unice și un gust inconfundabil.

Sarea grunjoasă nu are un aspect tocmai plăcut, însă calitățile ne fac să depășim acest aspect. În schimb sarea de masă, fină și extrafină, care se găsește pe rafturile tuturor supermarketurilor, se prezintă sub forma unui praf de culoare albă, super-prelucrat și procesat chimic. Acest tip de sare este obținut în urma unui proces de recristalizare artificială a sării geme și măcinare până la granulația dorită.

Procesul, sărăcește însă sarea de toate mineralele și oligominerale. În plus pentru a evita întărirea sării, mulți producători folosesc un antiaglomerant numit E535 ( ferocianură de sodiu ) și E536 ( ferocianură de potasiu ). Aceste cianhidre la temperaturi mari de 80 de grade Celsius ( de exemplu când gătim tocănițe sau ciorbe ), se descompun și se transformă împreună cu potasiul eliberat în… cianură!

Avantajele și dezavantajele consumului de sare

Sarea în bucate
Image from Pixabay

Din cauza consumului excesiv de sare, țara noastră se situează pe primele locuri în Europa la numărul de cazuri de boli cardiovasculare, cu peste 3 milioane de pacienți în clinicile de cardiologie conform statisticilor. Efectele nocive se traduc în hipertensiune, afecțiuni cardiovasculare, îngreunarea procesului de vindecare a bolilor, retenție de apă în organism, care favorizează depunerea kilogramelor și împiedicarea absorbției de calciu, care afectează sistemul osos, crescând riscul de osteoporoză.

Consumată în cantități moderate, sarea ajută la reglarea presiunii sanguine, contribuie la eficiența transmisiei nervoase și a contracției musculare. În cazul celor care suferă de balonare, constipație sau lipsa poftei de mâncare, pot adăuga în paharul cu apă mici cantități de sare.

Băile calde cu apă sărată, dau rezultate în cazul bolilor articulare, reumatismului și ameliorează afecțiuni specifice sezonului rece ( guturai, gripa sau răceala ). Simptomele cistitei și anexitei, pot fi de asemenea ameliorate cu ajutorul băilor de șezut cu apă sărată ( 5 linguri de sare grunjoasă la un litru de apă ).

Și aerul salin este benefic pentru sănătate, în acest sens fiind recomandate curele litorale și cele de ocnă, indicate în afecțiuni precum astm bronșic, bronșită, emfizem pulmonar, rinită, sinuzită cronică, infecții respiratorii repetate, hipotiroidie. Puteți vizita stațiunile balneoclimaterice din țara noastră precum: Băile Felix, Ocna Șugatag, Geoagiu Băi, Sovata, Slănic Prahova, Slănic Moldova, Ocna Sibiului, Praid, Techirghiol, recunoscute pentru efectele benefice asupra organismului, fie prin tratamentele efectuate, sau o simplă vacanță admirând frumosul peisaj și inspirând aerul benefic.

Sarea în bucate
Image from Pixabay

Mare atenție, curele cu aer salin sunt contraindicate în boli ca hipertiroidie, tuberculoză pulmonară, epilepsie, hipertensiune gravă, infarct recent, anghină pectorală cu crize frecvente, cancer pulmonar, claustrofobie.

Atunci când există un deficit de sare în organism, pot apărea simptome precum diaree, greață, tulburări de memorie, stare de oboseală intensă și prelungită, însoțită de slăbiciune fizică și dificultăți în concentrare. Cu toate acestea, majoritatea dintre noi, consumă mai multă sare decât are nevoie organismul.

Arome și condimente în loc de sare

O linguriță de sare pe zi ( 2 grame ), aceasta este cantitatea optimă pentru organism, conform dieteticienilor. Sarea se găsește în mod natural în diverse produse care fac parte din dieta noastră zilnică. Cu toate acestea sarea este folosită în mod intenționat pentru îmbunătățirea gustului și prelungirea termenului de valabilitate.

În cazul persoanelor cu vârste peste 50 de ani sau pentru cei care suferă deja de hipertensiune arterială, insuficiență cardiacă congestivă, boală cronică de rinichi, diabet zaharat sau osteoporoză, aportul de sare ar trebui să se limiteze la doar 1,5 grame/zi, conform specialiștilor în nutriție.

Sarea se ascunde în numeroase alimente pe care le consumăm zilnic, fără ca măcar să ne dăm seama. Printre alimentele cu cel mai mare conținut de sare se numără mezelurile, murăturile, conservele, măslinele, carnea afumată, peștele marinat, cerealele, pâinea, ketchup-ul, sosul de soia, maioneza, diverse mixuri de condimente de tip vegeta, chips-urile, alunele, popcornul, supele la plic, diverse brânzeturi și lista poate continua.

Sarea în bucate
Image from Pixabay

Este foarte important să citim eticheta înainte de a cumpăra! Pentru a limita surplusul de sare consumat adesea în zilele noastre, ar trebui să ne readaptăm și să încercăm asezonarea mâncărurilor cu diferite ierburi aromatice, în funcție de preferințele fiecăruia. Folosirea mărarului, pătrunjelului, cimbrului sau busuiocului în stare proaspătă în diverse preparate culinare poate avea rezultate spectaculoase în ce privește gustul și aroma mâncării.

Toate aceste plante sunt minunate nu doar pentru gustul lor bun, aroma proaspătă și intensă, dar sunt o sursă excelentă de antioxidanți, minerale și vitamine. Salatele, sosurile și mâncărurile cu sau fără carne, pot deveni adevărate delicatese, dacă folosim în loc de sare coajă rasă de portocale, lămâie sau lime, care conferă o aromă aparte.

Este bine să evităm consumul de carne și alimente procesate ambalate și să alegem o bucată de carne proaspătă, unde noi deținem controlul asupra cantității de sare. Este bine să consumăm cât mai multe fructe și legume proaspete, precum: banane, pepene galben, kiwi, prune, sfeclă roșie, roșii, cartofi dulci, spanac, morcovi, conopidă, nuci crude, pește și fructe de mare. Aceste sunt bogate în potasiu, un mineral care ajută la eliminarea sodiului, din corp, asigurându-se astfel o detoxifiere eficientă și o activitate normală a glandelor suprarenale.

Nimic nu mi se pare mai respectabil decât cumpătarea care însoțește totdeauna virtutea.

Trebuie să citești și ...

Articolul precedent
Articolul următor

Îți recomandăm să citești și ...