O cină ideală
Este bine să ne bucurăm la maxim de beneficiile cartofilor dulci, prin introducerea lor în dieta noastră, dacă nu zilnic măcar din când în când. Pentru cei care doresc ceva untos lângă cartofi pot adăuga un avocado pasat. Putem să alegem variantele cele mai sănătoase de preparare, fie prin fierbere la aburi sau coacerea la cuptor. Îi putem servi alături de salate verzi.
Rețetă de cartofi dulci umpluți cu varză
Aș putea să spun că este cina ideală pentru că ajută pe cei care suferă de insomnie. Altfel sunt oricum plini de calități incontestabile și merită să îi consumați cât mai des. Ei pot fi pregătiți din timp și asamblați chiar înainte de servire. Putem să coacem cartofii dulci și să pregătim varza pe care le putem ține în frigider 2-3 zile. Astfel pregătirea cinei va dura câteva minute. Sosul îl preparăm chiar înainte de servire și îl turnăm cald deasupra cartofilor dulci.
Ingrediente: 4 cartofi dulci, 4 căței de usturoi, 1 ceapă tocată, 1 lingură ulei de cocos, 1 varză roșie, tocată, un praf de sare de mare, zeama de la o lămâie.
Pentru garnitură: 4 legături de pătrunjel verde, tocat.
Mod de preparare: preîncălzim cuptorul la 200 grade C. Punem cartofii dulci în tava pe care am pus înainte hârtia de copt. Îi ținem la copt 40-60 de minute. Împingem ușor cu furculița pentru a verifica dacă s-au copt.
Călim într-o cratiță mare usturoiul și ceapa într-o lingură de ulei de cocos, la foc mediu, aproximativ 5-10 minute, până când ceapa devine translucidă și moale. Adăugăm varza, un praf de sare și un sfert de cană de apă. Acoperim cu un capac și lăsăm să fiarbă 30-40 de minute la foc mediu, până când varza devine fragedă. Amestecăm din când în când cu o lingură de lemn și adăugăm apă dacă este necesar.
Tăiem cartofii în două și apăsăm ușor cu furculița pentru a forma un gol în interior. Acest gol îl umplem cu cât mai multă varză. Preparăm sosul chiar înainte de a servi cartofii dulci. Putem dubla ingredientele pentru sos, le punem într-o crăticioară și le lăsăm să fiarbă la foc mediu. După 2-3 minute sosul începe să se îngroașe și îl turnăm fierbinte peste cartofi și varză. Garnisim cu pătrunjel verde proaspăt tocat și cina este gata. Poftă bună!