Hrană pentru inimă

Acest articol este disponibil și în: English

Inimă, iubire necondiționată

Bolile de inimă sunt cauza numărul unu de deces și de îmbolnăviri grave în societatea noastră. Inima are nevoie de hrană fizică, dar mai ales de hrană spirituală. Inima are nevoie de iubire, hrana cea mai profundă pe care o poate primi. Nu degeaba verbul corespondent „eu iubesc”, se află în chakra a patra, unde este localizată inima.

Hrană pentru inimă
Image from Pixabay

Starea interioară de compasiune și iubire, este reprezentarea chakrei a patra. De asemenea chakra a patra, în afară de inimă, controlează plămânii, pericardul, brațele, palmele, astmul, presiunea arterială ridicată, boli ale inimii și ale plămânilor. Vă spune ceva situația în care ne aflăm zilele acestea? Pandemia de coronavirus controlează plămânii!

Există câteva ierburi aromatice benefice pentru inimă: lavandă, iasomie, rădăcină de orris, coada șoricelului, măghiran, crețușcă. Sub formă de ceaiuri sau parfumuri, aceste ierburi, influențează benefic starea fizică și mentală. Hristos este energia chakrei inimii. Invocarea Arhanghelului Rafael aduce echilibrul.

Dragostea pe care o experimentăm la nivelul chakrei inimii este sensibil diferită de dragostea mai sexuală și mai pasională, caracteristică celei de-a doua chakre. Aici dragostea nu depinde de nicio stimulare exterioară, ci este experimentată ca o stare a ființei.

Astfel, ea iradiază din exterior, aducând iubire și compasiune către oricine intră în câmpul său de acțiune. Este o prezență divină de conexiune empatică, mai degrabă decât dezvoltarea nevoilor sau a dorințelor noastre. Din fericire nevoile noastre au fost împlinite sau depășite prin puterea voinței.

Hrană pentru inimă
Image from Pixabay

Iubirea țâșnește din simțul profund al păcii, care derivă din absența nevoilor, cu acceptarea bucuroasă a locului pe care îl ocupăm în ansamblu și cu iradierea care provine din armonia interioară. Iubirea din inimă este mai rezistentă, veșnică și constantă.

Simbolul chakrei inimii, Anahata, este un cerc cu douăsprezece petale de lotus, care înconjoară două triunghiuri intersectate, formând o stea cu șase colțuri. Triunghiurile reprezintă coborârea spiritului în trup și înălțarea materiei, venită în întâmpinarea spiritului.

Cele șase puncte (colțuri) pot fi puse în legătură și cu celelalte șase chakre, deoarece fiecare dintre acestea se află în legătură cu acest centru. În trup această chakră este în legătură cu plexul cardiac și guvernează inima, plămânii și timusul.

Elementul asociat acestei chakre este aerul. Gândiți-vă la situația prin care trecem în momentul acesta, legat de pandemia cu corona virus! Aerul este asociat de obicei cu cunoașterea și cu lucrurile expansive și spirituale. Aerul reprezintă libertatea, cum e cazul păsărilor care zboară. În acest moment ne simțim aproape prizonieri în propriile case, sau avem timp să reflectăm mai bine la ce vom face în continuare, păstrându-ne calmul?!

Hrană pentru inimă
Image from Pixabay

Aerul reprezintă deschiderea și prospețimea, ca atunci când aerisim o cameră. Aerul reprezintă ușurința, simplitatea, delicatețea. Aerul implică libertate, care este obținută oferind libertate. În momentul acesta vă simțiți liberi? Poate da, poate nu!

Inima are nevoie de o înțelegere și de o practică a echilibrului, între minte și trup, între tărâmul interior și cel exterior, între sine și ceilalți, între a primi și a oferi. Depășirea ego-ului ne va permite predarea în față a unor forțe mai mari decât noi. Pentru deschiderea chakrei inimii este nevoie de înțelegerea și controlul respirației, deoarece acesta este instrumentul transformărilor fizice și mentale.

Hrana fizică pentru inimă

Așa cum am scris la începutul articolului, bolile de inimă sunt cauza numărul unu de deces în societatea noastră. Cu toții știm cât de dăunător este fumatul, hipertensiunea arterială, nivelul ridicat al colesterolului și lipsa de exerciții fizice. Toate contribuie la riscul de boli cardiovasculare. Atitudinea mentală, situațiile tensionate, joacă de asemenea, un rol important în creșterea posibilității apariției blocajelor cardiace.

Nivelul ridicat de colesterol se depozitează în vasele de sânge, ducând la posibilitatea apariției blocajelor. Vitaminele antioxidante pot reduce formarea colesterolului „rău” și pot micșora riscurile apariției atacului de inimă.

Hrană pentru inimă
Image from Pixabay

Există trei vitamine antioxidante care ajută în mod special: vitamina E, se pare că este cea mai benefică, vitamina C, care aduce cele mai mici beneficii și vitamina A, carotenoizii, situați undeva pe la mijloc. Vitamina E, reduce riscul apariției atacurilor de inimă, atât la bărbați cât și la femei.

Dietele naturale, bogate în betacaroten, asigură o oarecare protecție împotriva bolilor de inimă. Vitamina C, este importantă pentru menținerea sănătății vaselor sanguine. Dietele naturale, bogate în vitamina C și carotenoizi, stilul de viață sănătos, contribuie la sănătatea inimii.

Coenzima Q10, îmbunătățește funcția mușchiului inimii și poate fi utilizată pentru oamenii cu boli ale arterelor coronariene, tensiune arterială mare, sau insuficiență cardiacă congestivă. Desigur este bine să discutați cu medicul de familie dacă vă confruntați cu boli de inimă.

Nivelul ridicat al aminoacidului homocisteină în sânge este asociat cu un risc mai mare de apariție a bolilor de inimă. Acest aminoacid poate accelera ateroscleroza și chiar creșterea capacității coagulante a sângelui. Vitaminele B6, B12 și acidul folic sunt importante în reducerea cantității de homocisteină din sânge, încetinind evoluția bolii coronariene cardiace.

În întuneric nu există decât un singur sunet. Sunet al vieții, sunet al iubirii, sunet al inimii. Bătând…bătând…bătând…bătând…Acum ascultăm acest sunet în propria inimă. Ritmul său pompează viață, aer și respirație în fiecare parte din corp, împrospătându-ne, scăldându-ne în aer, în spațiu, în respirație, în viață.

Trebuie să citești și ...

Îți recomandăm să citești și ...