Frici și temeri legate de bani
Frica de sărăcie vă afectează relația cu banii? Ea are la bază frica de a nu avea. Această frică te îndeamnă însă să cheltuiești și mai mult, chiar și ce nu ai (prin împrumuturi). Oare câți dintre noi umplem frigiderul, pe principiul „lasă să fie sau se va scumpi, etc. Câți dintre noi nu alergăm după reduceri de frică să nu le pierdem sau nu aruncăm lucrurile defecte, uzate pe care nu le mai folosim. Nostalgie, lipsă de informație, lipsă de acțiune? Ce nu știu mulți este că toate aceste acțiuni pe care le facem din automatism ne pot bloca prosperitatea. Banii sunt energie, iar modul nostru de gândire poate să blocheze sau să deschidă acest flux al prosperității.
V-ați întrebat probabil de multe ori sau ați conștientizat faptul că aceste convingeri limitative au rădăcini adânci în arborele nostru genealogic? Mulți dintre părinții și bunicii noștrii au trăit în perioade dificile iar noi le-am moștenit temerile de genul: „Aș putea face foamea”, „Aș putea să-mi pierd slujba și să nu-mi mai găsesc alta nouă”, „Mi-aș putea pierde casa, mașina, persoanele dragi”, etc. Cei mai mulți dintre noi acceptăm aceste convingeri limitative și spunem: „Da, așa este”.
Modifică imaginea din mintea ta
Banii nu reprezintă un răspuns la problemele cu care ne confruntăm, deși majoritatea oamenilor cred că dacă ar dispune de foarte mulți bani, nu ar mai avea nici un fel de problemă și nici un fel de griji. Există oameni extrem de bogați care nu sunt deloc fericiți, pentru că banii nu reprezintă adevăratul răspuns. Există lucruri mult mai profunde de cele mai multe ori, care ne împiedică să avem prosperitate în viața noastră.
Modifică imaginea din mintea ta renunțând să mai repeți aceste convingeri limitative. Poți să faci o listă cu convingerile părinților tăi legate de bani. Pune-ți întrebarea dacă mai ești dispus să accepți sau dacă mai rezonezi cu aceste convingeri la ora actuală. Viața noastră nu seamănă cu a părinților noștrii și este bine să renunțăm la aceste convingeri depășite.
Folosirea afirmațiilor zilnice este foarte importantă. Este absolut normal și natural ca oamenii să aibă mai mulți bani în anumite momente din viața lor și mai puțin în altele. Este bine să avem încredere în puterea interioară, pentru a trece mult mai ușor prin perioadele dificile din punct de vedere financiar, știind că vor veni timpuri mai bune. Puteți să citiți și articolul „Afirmații pentru un optimism debordant.”
Procedează și tu la fel
Există abundență în această lume pentru fiecare dintre noi. Gândurile pe care le cultivăm, ne pot aduce sau nu experimenta abundenței infinite. Cum ar fi dacă ai pleca de la premisa că există mai mulți bani decât ai putea cheltui vreodată, mai mulți oameni decât ai putea cunoaște vreodată și mai multă fericire decât ți-ai putea imagina vreodată, atunci cu siguranță te-ai bucura de tot ce îți dorești după pofta inimii.
Fi recunoscător pentru ceea ce ai. Există momente în care Universul ne oferă foarte mult, într-o formă sau alta, și în care noi nu putem să dăruim înapoi tot ce primim. Să fim recunoscători pentru tot ce primim de la Univers. Va veni o vreme când vom putea ajuta și noi pe altcineva, poate nu neapărat cu bani. Poate că putem oferi cuiva din timpul nostru, din compasiunea noastră. De multe ori noi nu ne dăm seama că aceste daruri sunt chiar mai valoroase decât cele în bani. Un simplu mulțumesc sau un zâmbet, pot pot face minuni pentru o persoană care are nevoie de încurajare.
Puterea din interiorul tău îți poate oferi tot ce dorești, cere-i lui Dumnezeu să-ți ofere tot ce poate fi mai bun pentru tine. Orice situație care apare în viață, este spre binele nostru, să nu ne grăbim să o respingem, să ne deschidem în fața binelui și să spunem „Da” lumii în care trăim. În acest fel oportunitățile și prosperitatea din viața noastră se vor amplifica la infinit. Vă așteptăm în grupul nostru privat: Reiki Harmony & Prosperity