Migdalul pomenit în Vechiul Testament
Migdalul este primul copac din Țara Sfântă care înflorește ca semn al vieții reînnoite și al deșteptării naturii. Chiar și în zilele noastre, evreii mai aduc crengi cu muguri de migdal în sinagogă, la marile sărbători religioase. În ebraica veche, cuvântul ”migdală” înseamnă ”darul lui Dumnezeu”.
Migdalele sunt menționate în istorie din cele mai vechi timpuri, fiind un ingredient de preț în pâinea faraonilor egipteni. În secolul al XI-lea Migdalul figura pe lista speciilor cultivate în grădinile medicinale ale lui Carol cel Mare. În Evul Mediu și mai târziu, migdalul reprezenta obiectul unui comerț activ. Migdalul era cunoscut în Siria, Persia, în Asia Centrală până în Turchestan, unde creștea spontan. A fost maturizat sau s-a sălbăticit în China, India și țările mediteraneene. Migdalul este cultivat în Europa Centrală și în America.
Medicii și învățații Antichității ( Teofrast, Porcius Cato, Colimella și Scribonius Largus ), au recomandat migdalul în multe afecțiuni. Medicii arabi îl recomandau tot ca medicament, pe baza unuia dintre perceptele lor care spunea că un medicament trebuie să fie plăcut la gust.
Migdalul, arborele minune
De la migdal se folosesc semințele ( sâmburii ), atât de la varietatea dulce, cât și de la cea amară. Numai varietatea dulce este comestibilă. Cea amară are însă proprietăți terapeutice.
Semințele proaspete conțin până la 88% apă, iar cele uscate numai 4,5%. Ele conțin cca 18% protide, 54-55% grăsimi formate din 75% acid oleic, fermenți, 16% hidrați de carbon, acizi organici, săruri de potasiu ( 833 mg% ), calciu ( 250 mg% ), fosfor ( 455 mg% ), fier ( 4,1% ), vitamina A ( 20 mg% ), vitamina B1 ( 20 mg% ), B2 ( 0,60 mg% ), niacin ( 4,2 mg% ) și cantități mici ( 1 mg% ) vitamina C. Conține și o enzimă ( emulsina ).
Una dintre cele mai comune nitrilozide, anume amigdalina, se găsește în semințele unor fructe, în special ale merelor, caiselor, cireșelor, migdalelor, prunelor, piersicilor, nectarinelor, etc. Din fructele semințelor menționate s-au izolat compuși netoxici, hidrosolubili, care conțin nitrilozida sau vitamina B17. Lipsa din alimentație a acestui factor poate duce la tulburări fiziologice și datorită acestui fapt, a primit statutul de vitamină.
În procesele metabolice, nitrilozidul ( amigdalina ) este hidrolizat în hidrocianamiadă, benzaldehidă sau acetonă și zahăr. Hidrocianamida formată este detoxificată de către enzima rodanază în molecule de tiocianați netoxici. Benzaldehida formată în prezența oxigenului este oxidată imediat în acid benzoic, de asemenea netoxic.
Înainte de-a considera posibilă acțiunea de modelare antineoplaziacă a vitaminei B17, trebuie să menționăm faptul că acidul benzoic este antiseptic și antiinflamator. În unele țări au fost utilizați produși de adiție orto-hidroxi ai acidului benzoic, pentru bolile reumatismale. Concluzia a fost că, prezența vitaminei B17 în alimentație, calmează durerile reumatice, reducând temporal hipertensiunea.
În cazul în care considerăm boala cancerosă ca o dereglare metabolică, se pune întrebarea dacă una dintre cauze n-ar fi și deficiența de vitamine, în special în vitamina B17. Cu toate controversele științifice, în prezent există produse autorizate pe bază de amigdalină sau vitamina B17.
Migdalele, apreciate în terapie și cosmetică
În prezent, în terapeutică migdalele joacă un rol important fiind recomandate pentru ulcerul gastric și gastrite hiperacide. Pe de o parte, uleiul gras formează o peliculă de protecție pe peretele stomacului, iar pe de altă parte, protidele tamponează acidul clorhidric, neutralizând aciditatea excesivă din stomac. În același timp migdalele reduc secreția de pepsină și stimulează peristaltismul intestinal.
Durerile și arsurile gastrice, se reduc simțitor după consumarea semințelor de migdal. Tot asupra aparatului digestiv au și acțiune antiseptică remarcabilă, fiind astfel utilizate în colitele de fermentație. Sunt, de asemenea, ușor laxative și anticatarale.
Datorită acțiunii antispasmodice și de calmare a tusei, ele constituie un foarte agreabil remediu pectoral, fiind indicate chiar și în tusea convulsivă. Ca anticatarale, au efect favorabil în laringite. Acțiunea anticatarală se manifestă și în inflamațiile aparatului genito-urinar, având proprietăți antilitiazice.
Prin acțiunea chimică foarte complexă, migdalele, sunt tonice generale, inclusiv ale sistemului nervos și remineralizante, putând fi consumate ca adjuvante în tuberculoză. Deoarece au un conținut redus de glucide, migdalele pot fi consumate de diabetici. Migdalele sunt cea mai bună sursă de magneziu și vitamina E, considerată vitamina antisterilității, cu rol în reglarea funcției de reproducere.
Calciul conținut ajută la menținerea oaselor și a dinților, în vreme ce fosforul ajută memoria. Nivelul ridicat de proteine și fibre din migdale, le fac un aliment valoros în special într-o dietă vegetariană sau de post, când pot substitui carnea, păstrând aportul nutritiv.
Extern, prin acțiunea emolientă și trofică asupra țesuturilor, migdalele, se recomandă în eczeme, arsuri sau crăpături ale pielii. În cosmetică, laptele de migdale constituie un preparat foarte indicat pentru catifelarea și hidratarea pielii.
Pe parcursul istoriei, migdalele au avut o puternică semnificație religioasă, etnică sau socială. Românii aruncau cu migdale asupra mirilor ca semn de fertilitate, acest obicei regăsindu-se și în zilele noastre, când la nunți se dăruiesc invitaților săculețe cu migdale glazurate.
O altă tradiție este împământenită în Suedia unde, în fiecare an, de Crăciun, se gătește budinca de orez în care se ascunde o migdală, iar cel ce o găsește va avea noroc tot anul următor.
